Rostul lumii-i tot mai indecis,
Haosul mirajelor zdrobite
Redeschide drumul ce s-a-nchis.
S-a crezut că poate să dureze
Tot ce s-a ţinut în strict secret,
Dar, adeseori, prin antiteze,
Adevărul l-am rostit discret.
Când Pandorei am deschis cutia
Am ştiut că totu-i pus pe jar,
În vileag dau de acum hoţia,
Şi absurdul trai duplicitar.
Peste gândul spus cu două feţe
Sufletul va fi triumfător,
Şi putea-vor toţi, din nou, să-nveţe
Că-n războaie numai laşii mor.
Nu mă simt dator decât cu-o moarte,
Am plătit, nu sunt îndatorat,
Şi joc iarăşi, dur, pe-aceeaşi carte
Să avem al vieţii drum curat.
N-am avut în spate, niciodată,
Mai nimic, la bine sau la greu,
Astăzi când hienele se-arată
E la fel: în faţa lor doar eu.
Unii chiar ar vrea să mă strivească,
Se întâmplă însă să nu mor,
Îmi urmez condiţia lumească
De-a fi la final învingător.
Şi mă definesc tot eu, mereu,
Şi aproape-mi e doar Dumnezeu,
Şi de-mi este bine sau mi-e greu,
Cred că toţi avem un Dumnezeu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu